Acasă / Blog / Jurnal de Encounter / Atunci când nu mai sunt doar eu

Atunci când nu mai sunt doar eu

Publicat de | 2020-03-16T12:03:55+00:00 22 iulie 2019|Jurnal de Encounter|

Fiecare experiență de encounter îmi aduce o altă înțelegere despre mine în lume și o altă înțelegere despre grup și importanța lui în dezvoltarea mea. Pot să definesc experiența de encounter prin multe cuvinte, pornind de la cunoaștere, claritate, înțelegere, sens, contact, aparținere, reglare și mai pot continua încă pe atât, fiecare dintre aceste cuvinte având o poveste în spate, o experiență anume, dintr-un an anume, dintr-un grup anume.

În seara când colega mea Luiza ne-a povestit despre comunicarea nonviolentă, eu am ales “a aparține” ca principală nevoie de împlinit prin intermediul unui encounter și acum, la două zile după ce am ajuns acasă, înțeleg că nu a fost o întâmplare. Grupurile pe care le percep împărțite, sunt grupurile în care eu funcționez cel mai greu și poate că totul a pornit inclusiv de la aranjarea fizică a grupului în două unități de cazare diferite. Stau acum cu două amintiri de grupuri a căror experiență este la poli opuși, primul „Cross Cultural Communication Workshop” din Pecs din 2015 care este poate cea mai incluzivă experiență de până acum și primul La Jolla Program din 2016 care este poate cea mai dureroasă experiență de scindare într-un grup trăită până acum. A fost atât de grea, încât am ales să merg la „La Jolla Program” 3 ani la rând ca să o pot regla. Experiența grupului de anul acesta din Dragoslavele a fost pentru mine undeva la mijloc. Eram înconjurată de o mulțime de oameni cunoscuți și dragi, dar grupul nu era acolo. Grupul se strângea în cerc la ora 10:00 și se ridică la ora 19:00 când începea cina, dar o dată cu seara, o altă viață și un alt grup începea la care nu toată lumea avea acces.

Încercând să îmi explic de ce a fost atât de dureroasă experiența de săptămâna trecută, am realizat că am tânjit timp de șase zile după oamenii care dispăreau după ora 19:00. Sentimentele de izolare, separare, singurătate, de neavut loc, sunt cele pe care eu le conțin cel mai greu într-un grup.  Automat vine și întrebarea ‘Ce caut eu aici?’

Gândindu-mă la experiența atât de pozitivă din 2015, mi-am dat seama că acolo am avut puterea ca incluziunea să se întâmple, a depins de mine. Era un grup destul de mare, nou, oamenii se întâlneau pentru prima oară în formulă aceea, și destul de internațional.  La vremea respectivă întâlneam în grup o persoană pe care îmi doream să o cunosc și în alt context, poate unul mai intim. I-am cerut atunci să aducem asta în grup, să aducem faptul că urma să petrecem timp împreună. Atunci, grupul și fiecare membru din grup a avut dreptul și libertatea să primească, să rumege și să exprime cum era pentru ei ca doi oameni până atunci implicați în grup într-o altă dinamică, urmau să schimbe asta. Reacțiile au fost de tot felul, pozitive și negative, cu frică și cu entuziasm, dar indiferent de ele, grupul nu s-a scindat, iar impactul a putut să fie asumat de fiecare membru în parte și asta să transforme grupul. Grupul nu mai era la fel, dar funcționalitatea era aceeași și poate chiar mai mare, fiecare membru participând la schimbarea anunțată și la transformarea lui.

Experiența din 2016 a fost din alt registru. La Jolla Program există de zeci de ani. Este poate cel mai vechi și cunoscut grup encounter. Asta face ca pentru mine să aibă și avantaje și dezavantaje. Avantajul este că ce înseamnă abordarea centrată pe persoană s-a șlefuit în timp și cu experiența într-un astfel de grup, dezavantajul este că există un nucleu de oameni care se întâlnesc an de an, de zeci de ani și puterea de a-i include pe cei noi veniți stă mai degrabă la ei. La vremea respectivă eram tânăra și făceam valuri și au fost atât de mari pe cât a fost și rezistența grupului nucleu la schimbare. În 2017 când m-am reîntors, grupul primea și mă primea și pe mine de data asta. Ediția din 2018 a fost și mai bună, dar tot cu tumult.

Toate experiențele acestea îmi reconfirmă că într-un astfel de grup, unde deschiderea, profunzimea și vulnerabilitatea sunt atât de mari, viața mea nu mai este doar a mea, este și a grupului. Grupul nu se termină doar pentru că ne-am ridicat pentru a merge să mâncăm așa cum nu începe nici dimineață când ne așezăm pe scaune pentru a fi toți împreună. Grupul este o poveste care funcționează continuu și care încă mai trăiește ceva vreme chiar și după ce fiecare participant a ajuns în liniștea casei lui.

Întorcându-mă la cuvintele care descriu un grup encounter, vara aceasta am mai adăugat două: responsabilitate și continuitate. Grupul este și responsabilitatea mea și există o continuitate între mine ca individ și mine ca membru în grup. Este un angajament pe care îl fac față de mine și apoi față de ceilalți. Acolo unde angajamentul nu se întâmplă, are loc scindarea și consecința este o lipsă de autenticitate, incongruență și în final suferință.

Mă întreb acum dacă este ceva ce voi putea face mai bine în viitor atunci când ceva similar se va întâmpla, dacă eu voi putea conține mai bine astfel de dinamici sau dacă voi putea să îmi dau seama mai repede. Încă nu am răspuns, dar știu că toate aceste experiențe se vor așeza în așa fel încât eu să știu să fiu mai bine cu mine într-un grup și în consecință și grupul să fie mai bun pentru membri lui.

Facebook Comments