Acasă / Blog / Dezvoltare personală / Dezvoltarea personală – un proces dinamic

Dezvoltarea personală – un proces dinamic

Publicat de | 2017-02-08T23:44:17+00:00 07 noiembrie 2016|Dezvoltare personală|

Despre personalul din dezvoltarea personală am mai scris și dacă atunci am abordat mai atent unicitatea procesului, ce face ca acesta să fie atât de diferit de la o persoană la alta, de data aceasta vreau să mă opresc asupra cuvântului “proces”, ce înseamnă, cum se formează, cum se desfășoară, ce schimbă dacă schimbă ceva și mai ales cum îl identificăm.

De-a lungul timpului acest proces a fost văzut de către specialiști ca fiind unul de adaptare, adaptare modelată de tensiunea asimilării noii experiențe la vechiul cadru de referință și totodată adaptarea vechiului cadru de referință la noua experiență. Pentru că dezvoltarea personală înseamnă lărgirea acestui cadru prin deschiderea spre experiență, prin integrarea acesteia, acceptare că mai există și altceva pe lângă toate lucrurile pe care le știam sau le simțisem până atunci.

… dezvoltarea personală este un dialog continuu dintre vechi și nou, dintre știut și neștiut, dintre cunoscut și necunoscut.

Ca orice proces, dezvoltarea personală este dinamică, poate avea perioade de stabilitate și de echilibru, dar și perioade de instabilitate care vor duce către un echilibru viitor mai profund. De unde instabilitatea sau dezechilibrul? Dinamica acestui proces presupune asimilarea noii experiențe și acomodarea la aceasta, presupune schimbul aproape permanent dintre mine și lume, ceea ce face că dezvoltarea personală să fie o negociere și renegociere continuă dintre ce este al meu, ce este al celorlalți, dintre ce a încetat să mă mai definească ca persoană dar și ce mă evidențiază ca ființă separată de ceilalți. În ce măsură mă diferențiez de lume și în ce măsură mă asemăn cu aceasta?

… dezvoltarea personală este o acțiune continuă de evaluare – cum am fost, cum sunt acum, ce am reușit, încotro mă îndrept? Este o alegere continuă între păstrare și transformare.

… dezvoltarea personală este o dezvoltare a cunoașterii.

Dacă există un punct A al cunoașterii și un punct B, atunci dezvoltarea personală este experimentarea drumului de la A la B. Înseamnă toate încercările, ratările, căutările, străduințele, verificările și tatonările, dar și toate emoțiile și trăirile care vin la pachet cu acestea. Experiența și experimentarea sunt surse importante pentru emoții și trăiri.

… dezvoltarea personală este despre a ști și despre a fi, despre a cunoaște și a simți, despre limite și posibilități, este trecerea de la a face la a deveni.

Dar cel mai important este faptul că dezvoltarea personală este un proces al înțelegerii, înțelegerea trecutului care a lucrat ca noi să devenim și a prezentului care plămădește transformarea și schimbarea.

Facebook Comments