Acasă / Blog / Despre feminitate / Începuturi despre feminitate

Începuturi despre feminitate

Publicat de | 2017-02-20T15:39:37+00:00 14 februarie 2017|Despre feminitate|

Feminitatea a început să se contureze abia acum câțiva ani printre preocupările mele. Aș putea zice că cea mai mare parte din viața mea nici nu m-am gândit că ar putea să fie ceva ce aș avea nevoie să înțeleg, să aflu sau să cresc în mine. Mi-am luat rolul de fată și femeie ca atare, pentru că așa m-am născut și în consecință, toate mesajele primite pe parcursul dezvoltării mele au venit ca să întărească acest fapt, acela de a fi femeie și de a-mi îndeplini „menirea”… orice ar însemna asta.

Dacă lucrurile ar fi atât de simple, probabil că nu aș așterne aceste cuvinte acum pe hârtie. Aș îndrăzni să spun acum că dacă mi-aș fi acceptat feminitatea așa cum mi-a fost servită, prin educație, roluri, sarcini, aș fi fost o femeie extrem de nereușită și de neîmplinită.

Nu cred că există o rețetă universală de descoperire și înțelegere a feminității, dar în articolul de astăzi voi scrie despre câteva descoperiri personale. Curiozitatea și preocuparea au devenit din ce în ce mai intense și s-au materializat într-un grup terapeutic, Întâlniri despre feminitate! Am trișat, formarea profesională îmi deschide aceste porți minunate către oameni și procesele lor. Am vrut să aflu cum este pentru alte femei. Mi-am dat repede seama că feminitatea este ceva atât de personal încât de la un moment dat încolo țipă să fie văzută dincolo de orice tipar care a fost creat vreodată pentru ea.

Feminitatea se naște prin contrast și vine cu multe contradicții, feminitatea contrazice, deși a trece dincolo de tipare prestabilite este înfricoșător pentru oricine, indiferent de procesul personal în care s-ar afla. Am văzut asta mai târziu și la alte femei.

Să îți pui la îndoială feminitatea pentru că ești furioasă sau agresivă este atât de comun încât m-am întrebat dacă cele două într-adevăr se exclud? 

Mai degrabă se întăresc. Ce caută furia în feminitate și cum sau cât de bine se potrivesc cele două, voi elabora curând, într-un articol separat. O temă interesantă și o frământare prezentă în multe femei.

A nega sau a întări trăiri general umane, doar pentru că ești femeie sau bărbat, este ca și cum i-ai spune unei plante să nu mai crească. A nu face rău celuilalt când ești furios sau agresiv, este ceea ce contează indiferent de genul atribuit, dar aceasta este o temă pentru un articol viitor.

Revenind la feminitate, ea m-a măcinat și apoi ne-am crescut una pe alta, așa cum se întâmplă cu orice proces de devenire, te duci la ceea ce este, dărâmi, cercetezi, explorezi, construiești și la un moment dat încep să apăra rezultatele. Dacă unele procese par să fie mai degrabă interioare, acesta a fost printre cele care s-au întâmplat în relație cu celălalt.

Poate că asta este una dintre cele mai importante aspecte ale ei, cât este despre mine, cât este despre celălalt?

Mi s-a întâmplat mai des să aud bărbați descriind femeile ca find mai mult sau mai puțin feminine decât femei care să spună despre o alta că este sau nu feminină. Dacă feminitatea se naște în relație cu celălalt, cine este acest celălalt? De la cine am învățat noi femeile despre asta, alături de cine am descoperit similaritățile și în comparație cu cine diferențele?

Mesajele pe care le primim de-a lungul dezvoltării noastre ca femei sunt nenumărate și pornesc de la a ni se indica ce ar fi potrivit sau nu să facem, să spunem, să fim, despre cum ar trebui să ne îmbrăcăm, să ne comportăm, ce este acceptabil și ce nu. A plăcea celuilalt pare să fie un element important. Mai rămâne să aflăm ce puteam face cu ce simțim sau gândim, ce ne dorim, ce visăm, ce ne dă o stare de bine, ce ne bucură, ce ne dă confort. Pare că ultimele sunt atât de personale, încât doar de una singură le poți afla. La fel și cu feminitatea, este atât de personală încât unicitatea ei poate fi aflată doar printr-o atentă cunoaștere de sine.

Închei acest articol cu o serie de  întrebări care m-au așezat pe acest drum de descoperire a feminității. Unele și-au găsit răspunsul, altele încă așteaptă. Întrebări însă nu încetează să apară.

Ce simt eu vis-a-vis de feminitate? Îmi place, nu îmi place? Vreau să schimb ceva la ea? Dacă eu sunt feminină, celălalt cum este? Până unde pot să fiu feminină și de unde începe celălalt să fie masculin? Dacă eu îmi dau voie să fiu ceea ce sunt, îl las și pe celălalt să fie? Pot să fac asta?  Dacă îmi descopăr și îmi cunosc feminitatea, pot să îl las pe celălalt să își descopere și să își cunoască masculinitatea?

Am descoperit că nici măcar nu este vorba despre rol, gen sau dinamică de putere ci doar despre a descoperi, a accepta și a aprecia diferențele.

Facebook Comments